Proiectul ,,Împreună prindem curaj” își propune prin actiunile pe care le conține să sensibilizeze preșcolarii, cadrele didactice, părinții și reprezentanții institutiilor partenere să acționeze printr-un efort conjugat în prevenirea si combaterea fenomenului violenței la nivel microsocial (grădiniță) si la nivel macrosocial (comunitate).
Număr cadre didactice implicate: 28
Număr beneficiari: 274 preșcolari; 548 părinți
Durata de desfășurare a proiectului: noiembrie 2024 – mai 2025
Obiective:
*Îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale preșcolarilor, a capacității acestora de identificare, exprimare, autocontrol/ autoreglare a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și față de ceilalți;
*Educarea unui comportament nonviolent, formarea atitudinii
pozitive în relatiile dintre copii bazate pe prietenie, tolerantă, acceptarea, respect, solidaritate, recunoștință;
*Dezvoltarea competentelor de cooperare si relationare interpersonală în rândul preșcolarilor;
*Identificarea soluțiilor potrivite pentru situații conflictuale;
*Diferențierea reacțiilor emoționale/comportamentelor adecvate de cele inadecvate și a consecințelor acestora;
*Reducerea la nivelul grădiniței a comportamentelor ,,neprietenoase“;
*Sensibilizarea, constientizarea si motivarea preșcolarilor, cadrelor didactice și părintilor în vederea implicării active în actiunile de interventie preventivă.